RAMPAL LATOUR

Săpun de Marsilia organic cu ulei de măsline – zero waste

150g

19 lei

Bogat în glicerină naturală, fără coloranţi artificiali, parfum sau orice alt ingredient sintetic. Este unul dintre acele produse care pot fi pe bună dreptate denumite „indispensabile” într-o casă, pentru că este de foarte bună calitate, natural, practic, eficient, sănătos. Săpunul de Marsilia extra-pur nu are doar calităţi multi-funcţionale, ci poartă şi amprenta unui suvenir: o bucăţică de istorie, de tradiţie, de autenticiate şi de iz al vremurilor de altădată.

Săpunurile de Marsilia conţin 72% uleiuri pure vegetale de cea mai înaltă calitate. Se realizează în manufactura Rampal Latour încă din 1828 după reţete tradiţionale bine păstrate şi sunt până astăzi o garanţie a calităţii şi a autenticităţii. Conțin de asemenea glicerină naturală (3%) într-o proporție comparabilă cu o cremă hidratantă.

Săpun tradiţional foarte blând cu pielea
Hipoalergen, săpunul de Marsilia Rampal Latour este potrivit oricărui tip de piele, inclusiv pentru pielea foarte sensibilă, predispusă la alergii sau iritaţii. În mod special datorită calităţilor uleiul de măsline, pielea este calmată şi protejată. Nu conţine parfum, coloranţi artificiali, conservanţi sau aditivi sintetici, fiind realizat din uleiuri 100% vegetale.

Multifuncţional, eficient şi sănătos
Săpunul de Marsilia este recunoscut pentru calităţile sale antiseptice şi terapeutice. Este pur, delicat, calmant şi pentru cea mai sensibilă piele. Însă este folosit în mod tradiţional şi pentru calităţile sale de curăţare a rufelor, inclusiv a materialelor foarte fine sau a hainelor de bebeluşi şi îndepărtează eficient petele.

SFATURI DE UTILIZARE DIN PARTEA ARTIZANILOR SAVONIERI RAMPAL LATOUR
Curăţare
Folosit din generaţie în generaţie, săpunul extra-pur de Marsilia Rampal Latour este ideal pentru mâini, corp şi ten.
"Săpunul de Marsilia crează o spumă cremoasă şi bogată. O puteţi aplica prin masaj uşor iar după clătire pielea rămâne perfect curată în modul cel mai natural cu putinţă."

Reducerea iritaţiilor
Săpunul de Marsilia cu ulei de măsline ajută la calmarea iritaţiilor şi este recunoscut pentru proprietăţile sale antiseptice şi de vindecare. Recomandat pentru calităţile sale dermatologice, contribuie la curăţarea şi vindecarea rănilor superficiale (arsuri, iritaţii, tăieturi uşoare). Până la jumătatea sec. XX, chirurgii foloseau săpunul de Marsilia pentru spălarea şi dezinfectarea mâinilor înainte de a intra în operaţii.

Spumă de ras
"Umeziţi pielea cu apă caldă. Frecaţi pămătuful de ras ud de săpunul de Marsilia până obţineţi o cremă bogată pe care o aplicaţi pe piele în mod uniform. După ras clătiţi imediat, pielea rămâne fină şi curată."

Spălarea rufelor
Săpunul de Marsilia poate fi folosit pentru spălarea rufelor şi îndepărtarea petelor. Savonierii Rampal Latour recomandă şi fulgii de săpun care se produc în manufactura Rampal Latour începând cu anii '40. Ambele variante sunt hipoalergene şi foarte blânde, formulate pentru a proteja pielea de posibile iritaţii şi alergii. Ideale pentru spălarea naturală a rufelor şi pline de respect pentru mediul înconjurător.
Pentru pete încăpăţânate - umeziţi pata, frecaţi zona cu săpun de Marsilia şi aşteptaţi să se usuce. După uscare puteţi continua procesul de spălare - manual sau în maşina de spălat rufe.

Efect anti-molii
Rochii şi costume, lenjerie, pulovere sau tricouri - toate iubesc săpunul de Marsilia! Pentru că ţine moliile la distanţă! Îl puteţi strecura printre haine, cearceafuri sau într-un buzunar - parfumul foarte specific al săpunului de Marsilia vă fereşte dulapurile de molii.

Certificat Ecocert.
NU CONŢINE: parabeni, EDTA, conservanţi, coloranţi, parfum artificial, PEG sau alţi derivaţi din petrol.
100% biodegradabil şi netestat pe animale.

În varianta zero waste, săpunurile de Marsilia Rampal Latour se vând în magazinul MioBio la vrac, ambalate la transport în punguță de hârtie.


Ingrediente: Sodium Olivate, Sodium Cocoate, Aqua (Water), Glycerin, Sodium Chloride, Sodium Hydroxide.