Calup de săpun de Marsilia la 2,5kg într-o cutie elegantă de lemn sergrafiată.
Cantitatea dorită se taie cu ajutorul firului special din sârmă.
Fără coloranţi artificiali, parfum sau orice alt ingredient sintetic. Este unul dintre acele produse care pot fi pe bună dreptate denumite „indispensabile” într-o casă, pentru că este de foarte bună calitate, natural, practic, eficient, sănătos. Săpunul de Marsilia extra-pur nu are doar calităţi multi-funcţionale, ci poartă şi amprenta unui suvenir: o bucăţică de istorie, de tradiţie, de autenticiate şi de iz al vremurilor de altădată.
Săpunurile de Marsilia conţin 72% ulei de măsline şi se realizează în manufactura Rampal Latour încă din 1828 după reţete tradiţionale bine păstrate şi sunt până astăzi o garanţie a calităţii şi a autenticităţii. Ele sunt marcate cu stanţele vechi din lemn din colecţia privată Rampal Latour.
Săpun tradiţional foarte blând cu pielea
Hipoalergen, săpunul de Marsilia Rampal Latour este potrivit oricărui
tip de piele, inclusiv pentru pielea foarte sensibilă, predispusă la
alergii sau iritaţii. În mod special datorită calităţilor uleiul de
măsline, pielea este calmată şi protejată. Nu conţine parfum, coloranţi
artificiali, conservanţi sau aditivi sintetici, fiind realizat din
uleiuri 100% vegetale.
Multifuncţional, eficient şi sănătos
Săpunul de Marsilia este recunoscut pentru calităţile sale antiseptice
şi terapeutice. Este pur, delicat, calmant şi pentru cea mai sensibilă
piele. Însă este folosit în mod tradiţional şi pentru calităţile sale de
curăţare a rufelor, inclusiv a materialelor foarte fine sau a hainelor
de bebeluşi şi îndepărtează eficient petele.
SFATURI DE UTILIZARE DIN PARTEA ARTIZANILOR SAVONIERI RAMPAL LATOUR
Curăţare
Folosit din generaţie în generaţie, săpunul extra-pur de Marsilia Rampal Latour este ideal pentru mâini, corp şi ten.
"Săpunul de Marsilia crează o spumă cremoasă şi bogată. O puteţi aplica
prin masaj uşor iar după clătire pielea rămâne perfect curată în modul
cel mai natural cu putinţă."
Reducerea iritaţiilor
Săpunul de Marsilia cu ulei de măsline ajută la calmarea iritaţiilor şi
este recunoscut pentru proprietăţile sale antiseptice şi de vindecare.
Recomandat pentru calităţile sale dermatologice, contribuie la curăţarea
şi vindecarea rănilor superficiale (arsuri, iritaţii, tăieturi uşoare).
Până la jumătatea sec. XX, chirurgii foloseau săpunul de Marsilia
pentru spălarea şi dezinfectarea mâinilor înainte de a intra în
operaţii.
Spumă de ras
"Umeziţi pielea cu apă caldă. Frecaţi pămătuful de ras ud de săpunul de
Marsilia până obţineţi o cremă bogată pe care o aplicaţi pe piele în mod
uniform. După ras clătiţi imediat, pielea rămâne fină şi curată."
Spălarea rufelor
Săpunul de Marsilia poate fi folosit pentru spălarea rufelor şi
îndepărtarea petelor. Savonierii Rampal Latour recomandă şi fulgii de
săpun care se produc în manufactura Rampal Latour începând cu anii '40.
Ambele variante sunt hipoalergene şi foarte blânde, formulate pentru a
proteja pielea de posibile iritaţii şi alergii. Ideale pentru spălarea
naturală a rufelor şi pline de respect pentru mediul înconjurător.
Pentru pete încăpăţânate - umeziţi pata, frecaţi zona cu săpun
de Marsilia şi aşteptaţi să se usuce. După uscare puteţi continua
procesul de spălare - manual sau în maşina de spălat rufe.
Efect anti-molii
Rochii şi costume, lenjerie, pulovere sau tricouri - toate iubesc
săpunul de Marsilia! Pentru că ţine moliile la distanţă! Îl puteţi
strecura printre haine, cearceafuri sau într-un buzunar - parfumul
foarte specific al săpunului de Marsilia vă fereşte dulapurile de molii.
Certificat Ecocert.
NU CONŢINE: parabeni, EDTA, conservanţi, coloranţi, parfum artificial, PEG sau alţi derivaţi din petrol.
100% biodegradabil şi netestat pe animale.
Ingrediente: Sodium Olivate, Sodium Cocoate, Aqua (Water), Glycerin, Sodium Chloride, Sodium Hydroxide.