CHEIA

Săpun natural multirol SANTAL interbelic

90g

14 lei

Santal săpun natural multirol este echivalentul în format solid al unui gel de duș + șampon natural. Este un săpun care vine din interbelic, esențialmente burghez, folosit atunci de industriași, avocați, doctori și funcționari publici. Este acelasi săpun, săpun 100% natural, săpun eco, săpun bio, ale cărui calități se simt de la prima aplicare. În acele vremuri era denumit săpun de toaletă.

Este un săpun natural clasic, handmade, un săpun umectant îmbogățit cu glicerină, fără coloranți, fără parabeni. Este nonalergenic, intens hidratant și antibacterian. Blândețea săpunului natural este surprinzător de eficace.

Santal săpun natural multirol reprezintă rescrierea unui săpun burghez din anii ‘30, în format clasic solid. Este destinat igienei complete. Gândit pentru persoanele conservatoare, dar cu spirit practic. Astfel, este acel săpun interbelic utilizat la duş (sau baie) pentru corp, faţă şi păr. Poate fi utilizat desigur și pentru spălarea mâinilor.

Acest săpun natural multirol este o variantă masculină, cu aromă de santal. Pe parcursul istoriei noastre a existat și în anii ‘60 sub denumirea de Santal. În anii ‘80 a dispărut.

Utilizare:

Pentru corp – îl puteți aplica direct prin săpunirea corpului. Sau puteți crea spuma în buretele sau floarea de baie prin săpunirea ei. A doua varianta se recomandă în special femeilor și copiilor.

Pentru păr – săpuniți părul, clătiți, dacă e cazul repetați operațiunea până la apariția unei spume rapide. Astfel oferiți acel tratament antistatic, de volum și cu zero mătreață, de care au avut parte oamenii până la mijlocul anilor 1900, când a fost inventat șamponul chimic.

Notă:

În cazul părului lung sau în zone cu apă dură, se recomandă folosirea unui balsam de păr. Săpunul nu are capabilitatea de îndepartare a nanoparticulelor de calciu, magneziu sau alte minerale din apă. Se recomandă de asemenea respectarea tabietului bunicii – clătirea părului cu o formulă ușor acidă, în cazul bunicii – soluția de oțet.


Istoric:

Istoria Cheia începe la 1886 în Galați, unde Lipa Braunstein obține de la primărie dreptul de a deschide fabrica familiei sale. În 1891 familia Braunstein își numește fabrica Apollo, iar în 1901 se înregistrează denumirea Cheia. În 1908 cu 60 de angajați produce 120.000 kg de săpun, între sortimente regăsindu-se varianta de “săpun românesc”.

În perioada interbelică, Cheia era esențialmente un săpun burghez adresat industriașilor, avocaților, doctorilor și funcționarilor publici. În timpul celui de-al doilea război mondial, prin varianta cazonă Străjerul Sănătății, a făcut parte din trusoul soldaților români. “Acel săpun cu cheie” a fost săpunul perfect pentru spălarea uniformei, a mâinilor, a corpului, dar și pentru bărbierit.

În 1948 fabrica a fost naţionalizată. În timpul comunismului a ajuns principalul producător de săpun din România, cu peste 2.000 de angajaţi, însă rețetele se minimalizează și i se restrânge specializarea. În orice familie românească săpunul Cheia acoperea toate funcţiile – spălarea mâinilor şi corpului, spălarea părului, bărbieritul, spălarea rufelor sau a covoarelor. Glumele specifice acelor vremuri de tipul “Vrei să cucereşti femeia? Foloseşti săpunul Cheia!” sau “Ce și-ar fi dorit femeia? Dacă nu săpunul Cheia!” devin sloganuri hazlii.

Odată cu căderea comunismului fabrica nu s-a adaptat vremurilor. Însă din 2010 povestea se rescrie. Și acum, ca și la începuturile ei, Cheia este o afacere de familie. Și acum, ca și atunci, se folosesc ingrediente naturale, se lucrează manual, se taie manual, se ștanțează manual, cu deosebită grijă.

Săpunul Cheia rescrie cu mândrie o istorie mai lungă de 100 de ani.


Ingrediente: Mix de ulei de palmier, ulei de floarea soarelui si unturi saponificate, aroma, glicerina. Fara coloranti, fara parabeni. INCI: elaeis guineensis oil, helianthus annuus oil, aqua, sodium hydroxide, lard, fragrance, glycerine